Începând cu această duminică buletinul duminical, ce probabil unii dintre dumneavoastră v-ați obișnuit să îl primiți în forma printată, va fi disponibil și ca și pagină de internet.

Vremurile acestea tulburi ce le trăim au adus noi provocări în slujire și cu toate aspectele negative vizibile, au dus la deschiderea de noi căi prin care mesajul Evangheliei să fie vestit și biserica lui Christos să fie slujită și încurajată.

Ideea buletinului duminical a fost ca biserica să fie mai implicată în aprofundarea Cuvântului lui Dumnezeu și să fie ajutată să dezvolte mai mult aspectul practic al Cuvântului Vieții, iar în paralel să fie mai informată despre acțiunile bisericii. Din aceste motive dorim cu voia Domnului să dezvoltăm mai departe aceste aspecte și am găsit de bine ca buletinul duminical să fie și în format online.

Structura buletinului duminical va fi aceeași ca și până acum, dar cu elemente noi adăugate ca și linkul către transmisiunea live de duminica și posibilitatea de a scrie comentarii.

Dumnezeu să vă binecuvânteze!

„…pentru ca încercarea credinței voastre, cu mult mai scumpă decât aurul care piere și care totuși este încercat prin foc, să aibă ca urmare lauda, slava și cinstea, la arătarea lui Isus Hristos,…” – 1 Petru 1:7

Cuprins:


MESAJ:

Cum să câștigi când Satan luptă să distrugă lucrarea lui Dumnezeu?

TEXT: Efeseni 6:10-20


  1. CRESCÂNDU-NE PUTEREA spirituală prin accesarea resurselor divine – v. 10
  2. FOLOSIND tot ECHIPAMENTUL pentru a învinge ispitele celui rău – v. 11-17
  3. Fiind CONSECVENȚI în rugăciune pentru ca lucrarea lui Dumnezeu să înainteze! – v. 18-20

Urmăriți transmisiunea live sau înregistrarea mesajului:


PAGINA COPIILOR

În așteptarea sărbătorii

Nu ştiu câţi dintre voi aţi auzit povestea sau aţi văzut filmul „Cum a furat Grinch Crăciunul”.  In orăşelul Whoville, toată lumea se bucura de Crăciun şi iubea sărbătoarea.  Toţi, cu excepţia lui Grinch.  Grinch ura Crăciunul şi şi-a făcut un plan să distrugă sărbătoarea Crăciunului în Whoville.  Planul lui era să de deghizeze în Moş Crăciun, să plece prin oraş şi să fure toate cadourile, toţi brazii împodobiţi şi chiar şi mâncarea pregătită pentru masa festivă de Crăciun.

Ce lucru îngrozitor!  Ştiţi de ce ura Grinch Crăciunul?  Conform povestirii, era din cauza că inima lui era prea mică!  Era atât de egoist încât ura să vadă că alţii sunt fericiţi şi bucuroşi.  Dar, după cum ştiţi, sau poate nu ştiţi încă, Grinch nu a putut duce planul la îndeplinire.  De ce?  Pentru că locuitorii din Whoville ştiau că bucuria Crăciunului nu vine din cadouri, decoraţii sau mâncare ci dintr-o inimă plină de dragoste!

Povestea lui Grinch nu este una adevărată, însă astăzi vreau să vă povestesc despre un „Grinch” care a încercat să fure Crăciunul.  De fapt, el a încercat să fure chiar primul Crăciun.  Acest „Grinch” a fost un rege numit Irod.

După ce Isus s-a născut, magi din răsărit au venit la Ierusalim şi au întrebat unde este copilul nou-născut, care urma să fie împăratul iudeilor.  „I-am văzut steaua în răsărit şi am venit să ne închinăm Lui”, au spus ei.  Când Irod a auzit, le-a zis că, după ce vor găsi copilul,să treacă din nou pe la el şi să îi spună unde este pentru ca şi el să I se poată închina.  Adevărul e că Irod nu dorea să se închine Copilului ci voia să Îl ucidă.  De ce?  Poate că inima lui era prea mică.  Irod era atât de egoist încât se temea ca nu cumva Pruncul că devină mai iubit decât el şi chiar să îi ia într-o zi împărăţia. 

Ei bine, Irod nu a reuşit ceea ce şi-a propus.  După ce magii l-au găsit pe Isus şi I-au dat daruri, un Înger i-a anunţat de planul lui Irod şi ei au plecat spre casă fără a-i mai spune lui Irod unde e Copilul.  Un înger i-a apărut, deasemenea, lui Iosif în vis şi l-a avertizat de planul lui Irod spunându-i să ia pe Maria şi pe Pruncul Isus şi să plece în Egipt pentru a fi în siguranţă. 

Şi aşa, de la primul Crăciun au tot existat „Grinchi” care au încercat să fure bucuria sărbătorii.  Nu vor putea decât dacă inima ta e mică şi goală.  Asigură-te că Isus locuieşte în inima ta şi atunci vei avea dragoste şi bucurie nu doar de Crăciun, ci în tot timpul anului şi le vei putea arăta tuturor celor cu care te vei întâlni.  Credinţa în Domnul Isus este pentru noi cea mai bună protecţie posibilă împotriva celui rău care vrea cu tot dinadinsul să ne atace nu doar de Crăciun, ci zi de zi.  Cuvântul Lui Dumnezeu, Biblia, ne poate ajuta să ne opunem atacurilor lui, atunci când o citim şi memorăm.  Să-i mulţumim lui Dumnezeu pentru tot ce ne-a pus la dispoziţie pentru a putea să Îl biruim pe Satan! 

(tradus şi adaptat de pe sermons4kids.com)

Descifrează codul

Fiecărei cifre din cuvintele lipsă din versetul de mai jos îi corespunde o literă a alfabetului.  Inlocuieşte cifrele cu litere pentru a descoperi cum poţi să îl împiedici pe Satan să te biruiască.

AĂBCDEFGHIÎJKLM
123456789101112131415
NOPQRSŞTŢUVXYZÂ
161718192021222324252627282930

„De aceea, luaţi toată 1,20,15,25,20,1 _ _ _ _ _ _  lui Dumnezeu, ca să vă puteţi împotrivi în ziua cea rea şi să rămâneţi în picioare, după ce veţi birui totul. Staţi gata, dar, având mijlocul încins cu 1,5,6,26,2,20,25,14 _ _ _ _ _ _ _ _ , îmbrăcaţi cu 18,14,1,23,17,22,1    16,6,18,20,10,9,2,16,10,20,10,10 _ _ _ _ _ _ _     _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ , având picioarele încălţate cu 20,30,26,16,1      6,26,1,16,8,9,6,14,10,6,10, 18,2,4,10,10 _ _ _ _ _    _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _   _ _ _ _ _.

Pe deasupra tuturor acestora, luaţi 21,4,25,23,25,14   4,20,6,5,10,16,24,6,10 _ _ _ _ _ _     _ _ _ _ _ _ _ _ _ cu care veţi putea stinge toate săgeţile arzătoare ale celui rău.   Luaţi şi 4,17,10,7,25,14   15,30,16,23,25,10,20,10,10  _ _ _ _ _ _   
_ _ _ _ _ _ _ _ _   şi 21,1,3,10,1,  5,25,9,25,14,25,10  _ _ _ _ _     _ _ _ _ _ _ _ care este Cuvântul lui Dumnezeu.  
Efeseni 6:13-17


PREZENTARE DE CARTE:
Omorârea păcatului – John Owen

Omorârea păcatului – John Owen

Ucide tu păcatul, altfel te va omorî el.

În Omorârea păcatului, puritanul John Owen explică magistral sensul versetului din Romani 8:13, care spune: „Dacă trăiți după îndemnurile firii pământești, veți muri; dar dacă, prin Duhul, faceți să moară faptele trupului, veți trăi”. Autorul arată că, datorită prezenței Duhului Sfânt în viața celui credincios, el este acum înarmat complet pentru lupta cu pofta, ispita și păcatul. De aceea, omorârea păcatului nu este posibilă decât celui cu adevărat credincios. Toate armele necesare acestei lupte sunt furnizate de Duhul Sfânt, pe baza meritelor crucii Domnului și Mântuitorului Isus Hristos.

Citește-o și vei descoperi pe fiecare pagină o provocare să vânezi păcatul și să îl execuți fără milă.

Se poate citi gratuit aici: bit.ly/omorarea-pacatului

John OWEN (1616-1683) a fost un predicator și teolog puritan, considerat „prințul puritanilor“ și unul dintre cei mai buni teologi din istoria creștinismului.


ANUNȚURI

Seminar pentru creșterea copiilor – Partea I
Duminică, 29 noiembrie, ora 18 cu fratele Paul Negruț

Link întâlnire Zoom: bit.ly/q-kids-sem1
Pentru participarea la întâlnirea pe Zoom vi se va cere să vă scrieți numele. Ne-am bucura dacă pe lângă nume ați scrie și biserica din care faceți parte, cu numele localității (De exemplu: „Dani Velcotă – Krems”)

Dacă aveți întrebări vă rugăm să folosiți formularul de pe linkul următor:
bit.ly/q-kids-2911
Întrebări se vor putea pune tot în acest mod și în timpul întâlnirii.

  • Pe toată perioada de Lockdown, până pe 6 decembrie inclusiv, închinarea în ziua de duminică va fi următoarea:
    de la ora 9:30 – rugăciune pe zoom,
    de la ora 10 – transmiterea online a serviciului bisericii,
    iar seara de la ora 18, pe zoom, vom avea un seminar pe tema creşterii copiilor cu fratele Paul Negruț.
  • Vineri, 4 decembrie dorim să avem o zi de post şi rugăciune împreună cu toate bisericile din Austria.
  • În zilele de vineri şi sâmbătă avem întâlniri de rugăciune la biserică din jumătate în jumătate de oră, între orele 17:30-19; va fi prezent pastorul bisericii sau alți frați slujitori care ne vor îndruma; motivele de rugăciune vor fi prezentate pe grupul bisericii. Tot în aceste zile, vom avea rugăciune pe zoom, de la 19:30; vinerea vor fi prezenți şi frați din alte biserici din Austria.
  • Se începe la biserică cursul de limba germană care se va ține sâmbăta. Toți cei interesați sunt rugați să ia legătura cu sora Florentina Leah – 0660/2494885.

Timp de rugăciune în fiecare dimineață pe Zoom:
bit.ly/rugaciune07

Acțiunea „CONTAINERUL CU HAINE”

Date de contact:

E-Mail: social@baptisten-krems.at

Telefon: +43 (0) 660 80 58 444