„A zis lucrul acesta ca să se împlinească vorba pe care o spusese: „N-am pierdut pe niciunul din aceia pe care Mi i-ai dat.”” Ioan 18:9

E interesant cum mulți creștini în bisericile noastre evanghelice înțeleg că responsabilitatea unei biserici funcționale aparține doar unui grup de oameni sau chiar numai unui singur om…

Sau probabil că fiecare ar spune: „Da, frate toți suntem responsabili, dar ei sunt MAI responsabili!” Cu alte cuvinte, acceptăm că fiecare dintre noi are responsabilitatea unei biserici sănătoase, dar responsabilitatea mea e atât de mică încât ce fac eu, sau nu fac, nu are un impact prea mare asupra comunității din care fac parte. Și, în realitate, considerăm că doar cei care conduc ar trebui să își asume responsabilitățile lor atât reale cât și imaginare (care zic eu că le au). Dar, Cuvântul… ce ne învață?

Versetul din Ioan ne arată foarte concret modul în care Isus s-a raportat la ucenici, prin faptul că nu a lăsat pe niciunul din ei să se piardă, în afară de „Fiul pierzării”, Iuda. Înțeleg aici că aceia dintre ucenici care s-au ținut de El până la capăt nu s-au pierdut, Christos nu i-a lăsat să se piardă și după înălțarea Sa la Cer au avut parte de Promisiunea Duhului Sfânt, și au dus Evanghelia din generație în generație.

Deci, cine e mai responsabil? Dacă e să punem problema așa, atunci Isus este Cel mai responsabil de Biserica Sa, și putem să fim siguri că el nu va lăsa pe niciunul să se piardă, ai Lui sunt ai Lui! Noi suntem ca și darul Tatălui pentru Christos („aceia pe care Mi i-ai dat.”). Christos Își va ține promisiunile Sale: „Cine are pe Fiul are viața”, și automat responsabilitatea Sa față de noi de a nu ne pierde.

Dar cum rămâne cu noi? Ei bine, reposabilitatea noastră, și împărțită în egală măsură, este să ne ținem aproape de El, de Isus, fără compromis; dacă nu ar fi așa, atunci ce rost își aveau toate cuvintele scrise de apostolul Pavel corintenilor, efesenilor, galatenilor, sau cuvintele spuse de însuși Isus celor șapte biserici din Apocalipsa? Dacă Isus se ocupă ca noi să nu ne pierdem, iar mai marii noștri (Ex: apostolul Pavel) să ne învețe, atunci pe umerii noștri ce greutate mai apasă? Și, totuși mă gândesc la Iuda, sau Dima în cazul apostulului Pavel, și alții care s-au pierdut. Se poate că Isus nu a ținut la ei ca și la ceilalți, sau că apostolul Pavel nu s-a ocupat îndeajuns de cei din bisericiile pe care le-a format? Cum au ajuns cei din Corint să se îndepărteze așa de mult de Christos? Nu a fost faptul că după ce au primit siguranța mântuirii prin Christos, și au fost învățați de Apostoli, ei au uitat de responsabilitatea lor de a ține, fiecare individual, credința? Și, apoi să vegheze unii asupra altora ca să nu uite ceea ce au primit?

Chiar Cuvântul și Duhul lui Dumnezeu ne arată că suntem responsabili să veghem asupra noastră înșine dar și asupra celorlați frați în credință: „Vegheaţi, fiţi tari în credinţă, fiţi oameni, întăriţi-vă!” 1 Corinteni 16:13; „Ce vă zic vouă, zic tuturor: ‘Vegheaţi!’” Marcu 13:37; „Să veghem unii asupra altora, ca să ne îndemnăm la dragoste și la fapte bune.” Evrei 10:24

Deci, fiecare dintre noi are cel puțin două responsabilități în biserică: să vegheze asupra căii pe care o urmează, dar și să îndemne pe frați la dragoste și fapte bune. Să nu mai vorbim de evanghelizare, rugăciune și post, și alte responsabilități elementare pe care orice copil al lui Dumnezeu le are.

Ești responsabil? Ești conștient de greutatea responsabilității ce apasă și pe umerii tăi? Dacă frații tăi însă nu sunt responsabili față de tine, conducerea spirituală a bisericii și păstorul la fel, Christos VA RĂMÂNE RESPONSABIL! Așa că nu am motiv ca eu să nu fiu…

Andrei Cristescu